CU BOALA PARKINSON LA BORDEL

Boala Parkinson este una din cele mai neplăcute maladii ce invalidează vârsta a  treia.

De obicei, ca un fel de consolare, le spun pacienţilor că nu se moare de această boală. Din  păcate, nici viaţa lor nu este uşoară.

Morfofuncţional, boala apare ca urmare a scăderii progresive a cantităţii de  dopamină, secretată de neuronii din substanţa neagră, organ ce se găseşte undeva în creier, în mezencefal.

Unii ne naştem cu mai multe celule, alţii cu mai puţine. Unii le pierdem mai repede, alţii mai încet.

Stresul fizic şi psihic, de intensitate mare duce la declanşarea acestei boli. În  general, pacienţii reţin faptul că, la un an după un dezastru din viaţa lor, înţelegând un deces, un cataclism natural, un incendiu, apare un tremor, de obicei unilateral, iniţial la mână, apoi şi la piciorul de aceeaşi parte, în repaus, nu în acţiune, progresiv, până la invalidare. Tremorul este uneori atât de intens încât mişcă pacientul, fotoliul sau chiar patul în care se odihneşte.

Rigiditatea este un alt simptom dominant al bolii şi interesează musculatura  posturală, atât flexorii, cât şi extensorii, cedează precum plastilina şi conferă pacientului un aspect rigid, cu faţa de mumie egipteană inexpresivă.

 Mersul este dificil, fără balansul membrelor, cu paşi mici, porneşte greu, întâi face paşi mici pe loc [acatisie]. Pacientul are tulburări vegetative, transpiraţii, constipaţie, tulburări de deglutiţie, devine depresiv, uneori cu tulburări ale memoriei recente. În timp, rigiditatea devine atât de intensă încât imobilizează pacientul în fotoliu sau chiar în pat, contractura musculară fiind atât de intensă încât, apar dureri ce nu cedează la niciun antialgic.

În ultimii ani, boala beneficiază de tratamente moderne, începând cu cele de substituţie conţinând levodopa, un precursor al dopaminei, asociat cu tot felul de inhibitori ai degradării ei.

Cel mai bun exemplu pe care îl dau când este vorba de tratamentul din boala Parkinson, este diabetul zaharat, produs de lipsa insulinei din pancreas. De data asta lipseşte dopamina şi noi trebuie, fie să o înlocuim, fie să exagerăm acţiunea celei existente în cantităţi mici.

Există şi metode electronice de tratament. Stimularea printr-un electrod plasat în creier, profund, cu o frecvenţă variabilă în funcţie de necesităţi, poate fi o alternativă la tratamentul medicamentos.

Pompa cu duodopa şi transplantul de substanţa neagră sunt, de asemenea, soluţii, costisitoare şi cu efect discutabil.

Îmi aduc aminte de un pacient cu Boala Parkinson care a venit în policlinică, era foarte hazliu, avea vreo optzeci şi cinci de ani şi dădea sfaturi la toată lumea, inclusiv doctorului. Tremurând intens din mâini şi din picioare, striga cât îl ţineau puterile: ”Domnu' doctor, ţine-ţi minte, dacă vreţi s-aveţi succese la femei, luaţi exemplu de la mine: ANNNNNTRENNNNNAMENTUL, domnu' doctor AN-TRE-NA-MEN-TUL!”.

Un alt pacient cu boala Parkinson, ajuns la un bordel plin de femei frumoase:

“Vrrreau cinci femei!”, spuse bătrânul cu voce tremurată.

“Ai bani?”, îl întreabă matroana.

“Binnneînnnţeles”, spuse bătrânul bâţâind din toate-ncheieturile şi aruncă pe masă un card promiţător.

“Cinci femei la domnu'!”, spuse hoaşca salivând.

“Şi acum ce facem?”, întreabă una din fetele ajunse-n cameră.

“Uuuuunna să mmmă ţinnnă de mâna drrreaptă. Uuuunna să mmmmă ţinnă de mmmmâna stânga, uuuunna să-mi ţinnnă piciorul drrrepppt şii, şii una să, să–mi ţină piccciorul stâng.”

“Şi eu?”, întrebă ultima fată.

“Ttttttu uuuurrrrrcccccă-tttte pe mmmmmminnne!”

“Şi acum ce facem?”, întrebară fetele în cor.

“Aaaacccccumm DDDDDDDAŢII-MI DRUUUUUUMMMMUUUUL!”